1. O conferință care a “făcut ziua mai frumoasă”

    mai 19, 2012 by anca.ungurenus

    Lavinia ARANGHEL

    Fotografiile sunt realizate de autoare

     

    Studenții Universității din Craiova, de la Facultatea de Științe Sociale, specializarea Sociologie, și-au prezentat vineri studiile de licență în cadrul celei de-a patra ediție a conferinței anuale de susținere a studiilor de semestru pentru sociologie românească. Tema lucrărilor a fost “Repere ale evoluției școlii sociologice românești”. Evenimentul a avut loc la Casa Universitarilor și a durat aproximativ cinci ore.

    Conferința a fost împărțită în două secțiuni. Prima a avut ca temă “Nașterea școlii sociologiei românești”. A doua secțiune s-a numit “Evoluția postbelică a învățământului sociologic românesc”. 15 studenți și-au suținut lucrările în fața unui juriu format din lect. univ. dr. Xenia Negrea (Specializarea Jurnalism, Facultatea de Științe Sociale, Universitatea din Craiova), asist. univ. drd. Simona Mihaiu (Specializarea Sociologie, Facultatea de Științe Sociale, Universitatea din Craiova) și Cătălin Băicuș, actor la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Conferința a fost coordonată de lect. univ. dr. Constantin Crăițoiu (Specializarea Sociologie, Facultatea de Științe Sociale, Universitatea din Craiova).

    “Este un eveniment făcut din inimă”

    Partea introductivă a evenimentului a fost făcută de Constantin Crăițoiu, care a precizat că lucrările studenților vor exploata idei precum “teoria formelor făra fond, dar și reversul acesteia, cu fond”, “ce suntem noi românii, ce reprezentăm și care sunt fundamentele din perspectivă sociologică”, conchizând cu faptul că “trebuie să ne valorificăm trecutul”.

    “Este un eveniment făcut din inimă și am alături de mine oameni care sunt aici din inimă” a fost fraza care a precedat prezentarea juriului. Xenia Negrea a fost descrisă ca fiind “un om foarte, foarte discret”. Actorului Cătălin Băicuș i s-a dezvăluit unul dintre proiectele viitoare care va consta într-un spectacol de teatru-dans cu formația tinerilor craioveni cu deficiențe de auz No Limit care a participat anul acesta la emisiunea “Românii au talent”.

    “A doua mare teamă de pe glob este frica de a vorbi în public“

    Prezent și la edițiile anterioare, actorul Cătalin Băicuș mărturisește că a fost surprins de tracul mare pe care l-au avut studenții la ultima întâlnire. În speranța că le va risipi emoțiile relatează o scurtă întâmplare prin care a trecut unul dintre prietenii săi, destinzând atmosfera. Pornind de la premisa că “a doua mare teamă de pe glob, după moarte, este frica de a vorbi în public”, Cătălin Băicuș le vinde studenților un truc, învățat de la tinerii surdo-muți, de spulberarea a tracului – o bătaie puternică din palme. “Mi-aș dori să nu vorbiți despre personajele din lucrările voastre ca despre niște oameni morți”, conchide acesta. Tot spre încurajarea viitorilor tineri sociologi, Xenia Negrea îndeamnă la încredere “nu aveți motive să nu fiți voi înșivă”, iar Simona Mihaiu afirmă că “eu vă cunosc lucrările. Am încredre în voi că o să vă descurcați foarte bine”.

    “Mi-e teamă să nu chem 112″

     

    Cei 15 studenți și-au prezentat lucrările succint, fără grabă, motiv pentru care conferința s-a prelungit de la 12.30, așa cum era precizat în program, la 14.30. Unii studenți au știut cum să-și controleze emoțiile, cum să comunice și cu juriul, cum și când să zâmbească, și, cel mai important, au reușit să sintetizeze. Aprecieri în acest sens au primit Ștefania Barbu și Alexandra Rotaru. Alții, din contră, au uitat de juriu, de sintetizări (“Iosif, nu, te rog. Gata”, a intervenit la un moment dat Constantin Crăițoiu), de contactul vizual, de limbajul corpului dar și de gramatică. Nu de puține ori juriul a încercat să atragă atenția, într-un mod subtil, fără nominalizări, asupra unor greșeli de exprimare sau ortografie (“vroiau”, “vi”, “obijnuiau”, “datorită repercursiunilor”). Pe fondul nerăbdării crescânde și al plictiselii datorate numărului mare de lucrări lungi, Cătălin Băicuș intervine: “Să ajungi mai repede la concluzii fiindcă încet, încet se dezintegrează figurile din sală. Mi-e teamă să nu chem 112″.

    La finalul prezentărilor power-point, actorul din Craiova a tras câteva concluzii rapide. A apreciat evoluția studenților față de conferința anterioară, “care a fost dezastruoasă”, ca nivel al timorării acestora. A vorbit despre o poziție corectă a corpului atunci când este cazul vorbitul în public, numind-o “poziție activă” și exemplificând. A glumit pe seama atitudinilor comportamentale, a gesturilor, ticurilor, limbajului corpului, în general, pe care tinerii le-au manifestat de-a lungul conferinței și pe care acesta le-a analizat. “E un spectacol mai interesant decât unul văzut afară”, recunoaște actorul.

     

    “O epocă nu se încheie cu termenele unui calendar”

    Cinci studenți au câștigat premii. Irina Trușcă a luat locul I pentru lucrarea “Dimitrie Gusti – o epocă nu se încheie cu termenele unui calendar”, dar nu a mai fost prezentă și la comunicarea premiilor. Ștefania Barbu, zâmbitoare, dezinvoltă și succintă, a câștigat premiul II, dar și șansa de a publica un articol în Jiunimea. Locul III a fost ocupat de Claudia Guicin a cărei lucrare va apărea și în revista studențească CSinfo. A mai fost acordat un premiu special Monalisei Gherlan și o mențiune Roxanei Lungu.

    Câștigătoarea premiului II, Ștefania Barbu afirmă că sfaturile actorului craiovean au ajutat-o în multe situații să scape de trac. Timpul alocat pregătirii lucrării a fost de aproximativ două zile iar motivul pentru care și-a ales ca temă de prezentare “Sociologia eminesciană” a fost acela că “mi-a plăcut, ca poet, Eminescu și, auzind la curs că el a avut contribuții și în domeniul sociologiei, am fost interesată să aflu mai multe”.

    Cătălin Băicuș nu este necunoscut studenților sociologi. S-au întâlnit prima dată la un work-shop în care s-au făcut exerciții de încredere sau de voce. S-a simțit bine între ei și a primit feedback-uri bune, “unele la care nu m-aș fi gândit vreodată”. Mărturisește că ediția de acum i-a schimbat ziua: “Mi-au făcut ziua mai frumoasă. M-am bucurat să văd reacții vii, să văd oameni care au idei, care și le expun într-un mod liber. Am învățat foarte multe lucruri azi. M-au pus pe gânduri o parte din ele”.

    Conferința s-a încheiat în jurul orei 15.00, dar nu înainte ca lect. univ. dr. Constantin Crăițoiu să facă ultimele poze de grup.

    Category Actualitate | Tags: , , , , | No Comments

  2. “Noaptea muzeelor”, la Craiova

    mai 17, 2012 by anca.ungurenus

    Foto: craiova.ro

    Eliza TRANĂ-PÎSLARU

    Sâmbătă, pe 19 mai, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România va lansa o nouă ediţie a proiectului denumit ,,Noaptea Muzeelor”. Evenimentul va poposi şi în Craiova, unde între orele 18.00 şi 02.00 doritorii vor avea ocazia de a vizita secţiile de ştiinţe ale naturii, de etnografie şi sala de expoziţii temporale ,,Ştefan Ciuceanu” din cadrul Muzeului Olteniei.

    Intrarea va fi liberă, desigur, iar amatorii vor putea vizita următoarele expoziţii: Oltenia Terra Fossilis, Colecţia de roci şi minerale, ABC ecologic şi Ecosisteme din Oltenia în cadrul Secţiei de Ştiinţe ale Naturi, Facerea pâinii, Ritmurile vieţii, Memoria păpuşilor jucate la Secţia de etnografie de la Casa Băniei şi expoziţia temporară ,,Capodopere din argint” de la Sala ,,”Ştefan Ciuceanu”, colecţie ce aparţine Muzeului Brukenthal din Sibiu.

    Aşa că, dacă nu aveaţi nimic special de făcut în weekend, porţile muzeelor din urbea noastră dragă sunt deschise chiar şi noaptea. Pentru mai multe informaţii privind ,,Noaptea Muzeelor” puteţi accesa site-ul lor, www.noapteamuzeelor.ro.

    Category Actualitate | Tags: , , , , | No Comments

  3. Săptămâna Naţională a Voluntariatului – în plină desfăşurare

    mai 16, 2012 by anca.ungurenus

    Foto: evenimentestudentesti.ro

    Elisa MILITARU

     

    Săptămâna aceasta are loc cea de-a XI-a ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV) în Craiova. Astfel, Centrul Naţional de Voluntariat Voluntaris, în colaborare cu  Primăria Craiova, Casa de Cultură “Traian Demetrescu” şi Asociaţia “Şanse Egale pentru Fiecare” au pus cap la cap un program dedicat voluntarilor activi.

    Joi, 17 mai 2012, orele 18.00-21.00, la Casa de Cultură “Traian Demetrescu” , vor avea loc activităţile dedicate “Zilei Tăticilor”, acţiune care se află la cea de-a doua ediţie în cadrul Săptămânii Naţionale a  Voluntariatului şi care îi invită pe copii, dar mai ales pe tătici, la joacă, desenat şi cântat.

    Vineri, 18 mai 2012, orele 18.00-21.00, în Piaţa “Mihai Viteazul”, are loc un spectacol artistic susţinut de volutari care va cuprinde muzica folk, fotografie, creaţii hand-made şi pictură pe sticlă.

    În ultimele zile ale săptămânii „Voluntarii împart inspiraţie”, aşa cum se numeşte  chiar activitatea. Astfel, vor fi împărţite de către voluntari fluturaşe cu mesaje tematice.

    Primele zile ale săptămânii nu au fost nici ele pierdute. Luni, la Centrul de Voluntariat Voluntaris a avut loc un curs cu tema “Voluntariatul nu e o poveste. Voluntariatul e de povestit”, în care s-a discutat despre programul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, s-a povestit istoria voluntariatului, dar au fost spuse şi poveştile proprii ale unor oameni cu experinţă, atitudine şi dăruire.

    Săptămâna Naţională a Voluntariatului este un eveniment dedicat voluntarilor activi din România, iniţiat în anul 2002 de catre Pro Vobis. Porţile sunt încă deschise pentru toţi cei interesaţi, în calitate de voluntari ori în calitate de spectatori. Cei doritori să se implice ca voluntari în acest proiect sau în viitoarele proiecte ale Centrului de Voluntariat Voluntaris o pot contacta pe coordonatoarea Laura Balaci la numărul de telefon: 0746840269 sau pe adresa de e-mail centruldevoluntariat_cv@yahoo.com.

    Category Actualitate | Tags: , , , , , | No Comments

  4. Câinii, gunoaiele și vagabonzii cimitirului

    mai 16, 2012 by anca.ungurenus

    Foto: artatraditionala.ro

    Lavinia ARANGHEL

     

    În cimitirul Sineasca de pe George Enescu nu se întorc sub soare doar cadavre. Putrezesc și câteva grămezi uscate de gunoi, se încălzesc și câțiva vagabonzi tăcuți și mai mulți câini respiră greu și agitat, cu limbile roz, lungi, atârnânde, pe marginea aleii late ce străbate cimitirul.

    La intrare, la aproximativ 30 de metri de poarta principală, cinci câini se prăjesc sub soare. Stau alungiți, cu ochii semi-închiși și blana murdară, cu lațe lungi și încurcate. Alți doi dau din cozile lor subțiri. Un copil desculț, îmbrăcat numai cu o pereche de pantaloni trei sferturi, gri și rupți în câteva locuri, cu pielea arămie, stă lungit pe o bancă și privește în gol. Tresare puțin la auzul unor pași, ridică molatec capul, dar revine imediat la poziția inițială când își dă seama că nu e nimic ce i-ar putea reține interesul.

    Aleea ce străbate cimitirul, lată cât să încapă o dubiță și patru persoane, câte două de fiecare parte a sa, seamănă mult cu o șosea. Are două linii albe, groase, trasate pe fiecare din cele două margini. Pe una dintre ele pășește agale un câine. Are capul aplecat și limba lungă îi flutură într-o parte.  La monumentul eroilor sovietici, acolo unde șoseaua cotește la stânga, lângă gardul de cărămidă roșie, mai mulți metri de gunoi se dilată sub aburii de căldură. Multe flori uscate, coroane și iarbă se împletesc cu doze stâlcite de bere, sticle de doi litri ce au conținut cândva Cola sau vinuri demi-seci, conserve de pateu îngălbenite, o cutie albastră de înghețată, pungi de semințe sfâșiate, o cutie de margarină pe care abia se mai distinge numele producătorului, caserole albe înnegrite de mizerie, o sticlă mică, goală, de whisky. Și coji de portocale.

    Lângă o toaletă publică un câine profită de umbra aruncată pe iarbă. Un altul, cu mustăți lungi și albe, seamănă cu un bătrân ce-și așteaptă sfârșitul în locul potrivit. Are spatele cocârjit, e slab și privește cu ochi apoși peste crucile înalte. Deasupra unei băltoace în care a căzut soarele cu lumina lui roșie de apus, zeci de albine negre, mari, zumzăie nervoase. Un patruped se apropie indiferent și bea cu nesaț apa caldă.

    Un coș de gunoi galben cu mesajul “Craiova e curată fiindcă…” este gol. Un carton pătrat, maro, de 20×20 zace jos, sub el. Mormântul sărăcăcios din apropierea lui are în înfiptă într-unul dintre grilajele ruginite de fier un fund de doză de bere. Un altul are drept lumânare o conservă de pateu. O mâzgă gălbuie dovedește ceara și ce-a mai rămas din scrumul încă nesuflat de vânt. La unul dintre coturile pe care le face o alee îngustă de pe parcela R, farfurii și pahare de unică folosință, ziare mototolite, candele roșii de plastic distorsionate de căldura soarelui se ițesc de sub micul morman de crengi și flori decolorate, uscate.

    Un câine latră. Gălăgia din cimitir este susținută de notele pierdute ale unei manele ale cărei cuvinte nu pot fi înțelese, dar ale cărei note se fac auzite printre morminte. Zumzet de muște, un claxon strident, o motocicletă prinde viteză, un microbuz oprește undeva, într-o stație, un avion vuiește deasupra, printre nori, sirena unei ambulanțe, o bormașină, zgomotul metalic produs de o sapă ce lovește în piatră, ciocănituri repetate și dure.

    Un bărbat brunet, cu barbă deasă și încâlcită, murdar, fără casă, fără un picior, dar cu un loc în cimitir, pe banca de la ieșire, stă în locul copilului cu tălpile goale, în pantaloni trei sferturi. Mormăie: “Să nu mă scrii acolo`șa pe caiet la tine, don`șoară!”. Ies pe poartă și doi băieți desculți, la vreo 10 ani, intră. “Dați-vă la o parte, mă, să iasă don`șoara!”.

    Category Reportaj | Tags: , , , , , , , | No Comments

  5. Let’s do it, Craiova!

    mai 14, 2012 by anca.ungurenus

    Elisa MILITARU, Eliza TRANĂ-PÎSLARU

    Foto: Eliza Trană-Pîslaru

    Ora 8:27. Ultimul semafor. Ultimul semafor dinainte de Gară şi singurul care ne desparţea de locul acţiunii. Soarele strălucea cu putere în parbriz, deci şepcile pe care le purtam în rucsac nu au fost aduse degeaba. Era o uşurare

    Aici, pe linia întâi a staţiei de autobuz de la Gara din Craiova, în jur de 50 de adolescenţi cu şepci şi tricouri cu mânecă scurtă aşteaptau în bisericuţe autobuzul cu sigla „Let’s do it, Romania!”. E al treilea an în care proiectul îi adună pe toţi doritorii, mici sau mari, studenţi sau profesori, elevi sau părinţi,  în încercarea de a da un exemplu. Timp de două-trei ore, ei strâng gunoiul din spaţiile verzi care au fost înainte semnalate ca fiind zone poluate de către echipele de cartare. Sună ca un plan bine construit. Şi aşa şi este. De la transport, până la sacii şi mânuşile necesare, echipa „Let’s do it, Romania!” aranjează toate datele proiectului, pentru ca totul să aibă impactul scontat.

    Aşa că, sâmbătă de dimineaţă, „Let’s do it, Romania!” i-a adunat pe toţi cei cu spirit de iniţiativă, într-o zi cu poate prea mult soare, să strângă gunoaiele de la periferia oraşului. Aranjaţi în grupe, mulţimea de ochi aştepta autobuzul cu un entuziasm ce numai un elev trezit dimineaţa l-ar putea avea. În aceste condiţii, cu ochii mai mult sau mai puţin deschişi, toţi încercam să prindem un loc pe scaun. Nu, nu a trebuit să ne compostăm biletul pentru un eventual control şi suntem prea mulţi pentru a  ne face griji că am putea cădea la o frână mai bruscă, deoarece ne-am putea sprijini pe unul din cei 40 de coechipieri, toţi înghesuiţi în acelaşi autobuz, pe sistemul cu cât mai multe sardine, cu atât mai bine.

    Pe noi, gunoaiele ne aşteaptau într-un colţ nordic al Craiovei, într-o pădure cu pini unde au rămas dovezile unui ,,1 Mai” reuşit. Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am ieşit din autobuz a fost să verificăm cât de mult aveam de făcut. Surprinzător, erau puţine gunoaie, mult mai puţine decât anii trecuţi. Poate din cauza zonei sau poate că, ducând speranţa la o extremă utopică, unii oameni chiar au fost influenţaţi de noi. Luăm un sac, două perechi de mânuşi şi, înarmaţi cu melodii de tabără, pornim pe un drum drum bătătorit de PET-urile zilelor libere. Nimeni nu ne-a avertizat însă că mânuşile chirurgicale primite, subţiri ca pentru spălat vase, nu o sa fie suficiente pentru gunoiul de acolo. Printre cutii de suc, sticle de vin, borcane de muştar, ambalaje de cârnaţi sau mici s-a găsit chiar şi un bord de maşină de mult abandonat.

    Căldura lui Caragiale ne lovea tare, iar luminişul de la capătul pădurii ni se arăta ca o oază colorată cu frunze late de palmieri. Ne-am aşezat pe sacii care trebuiau, de fapt, umpluţi de mizeriile cotidiene şi am căpătat o binemeritată pauză. Pauza era timpul pe care îl umpleam cu poze făcute la minut sau cu instantanee nereuşite,  cu jocuri de ,,Tarnib” sau cu glume nevinovate. Ne uitam la sacii umpluţi, apoi ne uitam la camaradul de strâns gunoaie. Ne uitam la colegii de liceu, apoi la camionul în care se încărca, rând pe rând, gunoiul reciclabil. Eram mulţumiţi. Poate chiar mândrii. Terminasem.

    Poate că voluntarii acestei zilei nu vor face planeta mai curată. Poate că, de sus, de pe un satelit, curăţenia noastră, pe care am făcut-o astăzi nu înseamnă nimic, nici nu se vede, nici nu se observă, practic nu a fost făcută. Dar nu o facem pentru a curăţa întreaga planetă într-o zi, căci aşa ceva nu se poate. Ne adunăm toţi pentru câteva ore din an să arătăm oamenilor că poţi să schimbi ceva, să arătăm ca unora le pasă şi să arăţi, într-un final, că ţie, ca individ unic şi irepetabil, îţi pasă şi poţi să fii cel care face schimbarea.

     

    Category Actualitate | Tags: , , , , , , | No Comments

Older Entries